Strugurele de Aur 2014- Preselectie pentru concurs

Peste 100 de tineri artiști au participat la preselecția Festivalului-Concurs de folclor „Strugurele de Aur”, ce își va derula ediția cu numărul XIV între 11 și 14 septembrie 2014, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia. Timp de două zile, aceștia au urcat pe scenă pentru a prezenta piese vocale sau instrumentale în fața juriului prezidat, ca în fiecare an, condus de artistul Sergiu Cipariu. Valoarea totală a premiilor puse în joc este de aproape 50.000 lei, acordate de organizatorul principal, compania Jidvei. În acest an, la preselecție participă un număr record de artiști față de edițiile anterioare.

Festivalul de Folclor Strugurele de Aur-2014: Vezi mai jos lista candidaților care au trecut preselecția:

STRUGURELE DE AUR- PRESELECȚIE- PAG 1

STRUGURELE DE AUR- PRESELECȚIE- PAG 2

Organizatorii au asigurat penntru toţi participanţii la preselecţie o masă gratuită, pe perioada desfășurarii concursului. Concurenţii care au vârsta mai mică de 18 ani au avut dreptul la un loc suplimentar la masă, pentru însoțitor, iar celor care au venit de la mai mult de 150 de kilometri distanţă, li s-a asigurat cazarea, gratuit. Eforturi pe care organizatorii le-au făcut pentru a încuraja participarea la preselecția celuli mai important festival de folclor din România.

Festivalul „Strugurele de Aur” va avea două momente de desfăşurare: preselecţia şi concursul propriu-zis. Concursul se va desfășura pe două secţiuni, solişti vocali şi solişti instrumentişti, fiind deschis interpreţilor amatori ai folclorului muzical din întreaga ţară. Din fiecare judeţ pot participa solişti vocali şi instrumentişti având vârsta cuprinsă între 16 şi 32 de ani. În concurs nu se primesc artişti consacraţi sau profesionişti.

Membrii juriului:

Sergiu Cipariu – președinte juriu prof. dr. Elise Stan – etnomuzicolog, realizator de emisiuni la TVR

prof. Gelu Stan – dirijor, etnomuzicolog, realizator de emisiuni folclorice la Radio Timișoara

conf. univ. dr. Gabriela Rusu Păsărin – realizator de emisiuni Radio România Oltenia Craiova

Eugenia Florea – etnomuzicolog, realizator de emisiuni și evenimente folclorice la Radio România

prof. univ. dr. Ioan Bocșa – Academia de muzică “Gheorghe Dima”

prof. Sergiu Cipariu – președintele festivalului național de folclor “Strugurele de aur”

prof. Daniela Florian – directorul centrului de cultură “Augustin Bena”

Nicolae Botgros – dirijorul Orchestrei “Lăutarii” din Chișinău

prof. Stelian Stoica – dirijorul Orchestrei Naționale “Jidvei” România

PROGRAMUL DE DESFĂŞURARE A CONCURSULUI:

Alba Iulia – Prima zi de concurs şi recitaluri – 11 septembrie 2014 orele 18:30

Alba Iulia – A doua zi de concurs şi recitaluri – 12 septembrie 2014 orele 18:30

Alba Iulia – Gala Laureaţilor – 13 septembrie 2014 orele 18:30

Jidvei – Ecoul Galei Laureaţilor – 14 septembrie 2014 orele 18:30

PREMIILE FESTIVALULUI:

Marele Premiu – 8000 lei

Locul I solişti vocali – 5000 lei

Locul I solişti instrumentişti – 5000 lei

Locul II solişti vocali – 4000 lei

Locul II solişti instrumentişti – 4000 lei

Locul III solişti vocali – 3000 lei

Locul III solişti instrumentişti – 3000 lei

Premiul „Drumul Vinului, Ţara Vinului” – 3000 lei

PREMIILE SPECIALE ALE FESTIVALULUI:

Premiul Cramei Jidvei – 2500 lei

Premiul special al juriului – 2000 lei

Premiul de popularitate – 2000 lei

Premiul special al Orchestrei Jidvei România – 2000 lei

Premiul pentru autenticitatea repertoriului – 2000 lei

Festivalul contribuie într-o mare măsură la educarea şi influenţarea în mod pozitiv a gustului publicului larg, consumator de muzică live, prin repunerea în circulaţie a unor piese valoroase, din diferite zone ale ţării, consolidând şi confirmând astfel sintagma “Unitate în diversitate”, unul dintre „argumentele” festivalului. Ajuns în acest an la cea de-a XIV-a ediție, festivalul a devenit deja o tradiţie în Alba și în România. Obiectivul principal al evenimenului este unul pe cât de simplu pe atât de eficient: scoate satul în lume, aducând lumea în sat. Festivalul a devenit un reper în rândul evenimentelor folclorice din România și prin organizarea amplă, complexă, cu implicare naţională, premiile valoroase, de nivel european.

Sursa: Alba24.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s