Comunicat de presa „Amicii”

COMUNICAT DE PRESĂ

Proiectul “Amicii” a ajuns la final

Primăria Jidvei a implementat în perioada 07.11.2014-31.10.2016 proiectul Centrul de zi “Amicii”, finanţat în Apelul LOCAL, cu sprijinul financiar al Programului RO 10-CORAI, program finanţat de Granturile SEE 2009-2014 şi administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială.

Valoarea totala a proiectului a fost de 1.031.667,67 lei
876.917,52 lei Grant SEE
154.750,15 cofinantare publica

Necesitatea acestui proiect a fost determinată de nivelul scăzut de educaţie, majoritatea copiilor renunţând la şcoală înca din clasele primare.
Educaţia precară a familiilor de romi din comunitatea „Dallas” din Veseuş, a reprezentat o problema acută la nivel de comunitate. Acesta este şi motivul pentru care în Strategia de dezvoltare socio-economica a Comunei Jidvei au fost stabilite ca obiective specifice: creşterea nivelului de educaţie şi de pregătire profesională, dezvoltarea resurselor umane în sistemul de educaţie, care să conducă la creşterea eficienţei şcolarizării.

Pe parcursul acestor ani, “Centrul de zi Amicii”, prin activităţile sale a asigurat accesul la o educatie formală şi non-formală, formare profesională pentru copiii şi tinerii romi, precum şi consiliere cetăţenească pentru parinţii acestora, în vederea unei mai bune integrari în societate.

„Acest proiect a fost unul foarte benefic pentru Comuna Jidvei, dar în special pentru comunitatea de romi din Veseuş. Implementarea proiectului şi construirea centrului de zi au ajutat comunitatea să se dezvolte din ce în ce mai mult şi să înţeleagă faptul că e nevoie de educaţie pentru a se integra în societate, iar acest lucru a adus rezultatele pe care ni le-am propus. Absenteismul şi abandonul scoalar au scăzut foarte mult, iar acest lucru ne arată că toată această muncă nu a fost în zadar”, a declarat primarul Comunei Jidvei, Alin TRIF.

La începutul proiectului, 129 de copii au beneficiat de evaluare psihopedagogică şi asistenţă de specialitate în vederea scăderii absenteismului, iar pana la finalul perioadei de implementare, numarul de copii benefiari a crescut la 188. Abandonului şcolar în rândul copiilor din comunitatea de romi a scăzut cu 50% faţă de situaţia anului şcolar precedent începerii proiectului. 50 de tineri au beneficiat de programul de consiliere şi educaţie, 60 adulţi, părinţi ai copiilor înscrişi la centrul de zi, au beneficiat de activităţi de educaţie parentală. 30 de persoane vor beneficia de formare, dintre care 15 profesionişti (personalul centrului Amicii, cadre didactice din şcoală, educatoare din gradiniţă, asistenţi sociali, mediatori) şi 15 voluntari.

Pentru anii următori ani ne propunem să creştem gradul de conştientizare cu 80% privind nevoia de educaţie în rândul familiilor de etnie romă şi cu 30% interesul faţă de şcoală. Cel puţin 60 de copii preşcolari şi şcolari mici vor fi beneficiari ai Centrului de zi “Amicii” în fiecare an, iar abandonul scolar să scadă cu cel putin 10% în fiecare an faţă de anul precedent.
Pentru mai multe informaţii privind proiectul “Centrul de zi Amicii” – Jidvei, vă rugăm să contactaţi echipa proiectului la nr. de tel. 0258 881 270 sau la adresa de e-mail primariajidvei@yahoo.com
Alexandru Vereş

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s