Jidvei experimentează producerea vinului de gheață

Premieră în România

Compania Jidvei experimentează producerea vinurilor de gheaţă. Vinificatorul de pe Valea Târnavelor a luat acestă decizie datorită calitații foarte bune a producţiei de struguri din acest an. Experimentul a fost făcut pe o suprafață de un hectar de vie din soiul Traminer și reprezintă o premieră în România.

Strugurii pentru vinul de gheață sunt culeși manual, toamna târziu, la temperaturi de  la -7 la -10 grade Celsius. Acoperiţi de un strat subţire de gheață, strugurii ce au căpătat la maturitate o culoare roze, sunt recoltaţi în special dimineaţa devreme sau seara, când temperaturile sunt negative, iar ulterior vor fi supuşi unui minuţios proces de producţie.

Vinul de gheaţă va putea fi gustat pentru prima dată abia după 60 de zile, perioadă în care mustul este lăsat să fermenteze.  Acesta este unul dintre cele mai scumpe de pe piaţa vinurilor premium.

O părere la “Jidvei experimentează producerea vinului de gheață

  1. Ati produs vin de gheata si in 2014? In Germania este popular acest vin,dar din pacate nu in fiecare an avem vreme prielnica pentru a produce acasta delicatete.

Lasă un comentariu